UN AVION de agrement S-A PRĂBUȘIT în Argeș. Pilotul este CONȘTIENT, dar cu mai multe TRAUMATISME

UN AVION de agrement S-A PRĂBUȘIT în Argeș. Pilotul este CONȘTIENT, dar cu mai multe TRAUMATISME
ALERTĂ. Avion prăbușit în județul Tulcea. Care este starea celor două persoane aflate la bord / Foto caracter ilustrativ
Publicat: 07/11/2018, 15:43

Avionul a căzut de la o înălțime de 100 de metri. Pilotul a fost transportat la spital conștient, iar reprezentanții Autorității Aeronautice Civile, sub coordonarea Parchetului, au început o anchetă.

Potrivit reprezenților ISU Argeș, pilotul, în vârstă de 23 de ani, are traumatisme la nivelul feței și picioarelor și a fost transportat la spital.

„Este un avion ușor, are și rezervoare. Am asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor,” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, Mădălina Epure.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș, Mădălin Zamfir, a explicat că aparatul de zbor s-a prăbușit în apropierea pistei unui aerodrom din Topoloveni, după ce pilotul a pierdut portanța, adică forța care ține avionul în aer. De altfel, aceasta a fost și expșlicația pe care pilotul a dat-o autorităților.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Când se dă permisul de conducere înapoi? Lege nouă pentru șoferii din România
Scandal în lumea manelelor. S-au aruncat cuvinte grele și a fost necesară intervenția polițiștilor
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Test de cultură generală. Ce obicei alimentar ciudat avea Charles Darwin?